Bookbot

Revelaţii ale Conştiinţei

Parametri

Maggiori informazioni sul libro

„Gnosticii au fost scriitori prolifici ai învăţăturilor sacre. Duşmanii lor observau cu dezaprobare că adepții Maestrului Valentin aveau obiceiul de a scrie o nouă Evanghelie în fiecare zi și că niciunul dintre ei nu se bucura de mare stimă, dacă nu redacta o nouă contribuție la literatura sa. Cu toate acestea, din toată această abundență de texte, foarte puține au supraviețuit din cauza distrugerii neobosite a literaturii gnostice în mâinile Bisericii, care le-a ars cărțile și i-a persecutat pe eretici și a reușit să se impună rivalilor lor datorită sprijinului imperial. Existența scrierilor originale gnostice a fost ignorată timp de mai multe secole. Atunci s-a întâmplat ceea ce ar putea fi numit un miracol. În decembrie 1945, imediat după al Doilea Război Mondial, în timp ce săpa pentru îngrăşăminte naturale în apropierea unor peșteri ale muntelui Jabal al-Tarif, în apropierea Nilului, în Egiptul de Sus, un fermier a găsit o colecție completă de codice gnostice. Aparent, aceste comori făcuseră parte din Biblioteca enormei Mănăstiri întemeiată în acea regiune de către tatăl monahismului creștin, binecuvântatul călugăr copt Pahomie.

Acquisto del libro

Revelaţii ale Conştiinţei, Oscar Uzcategui Q., Kwen Khan Khu

Lingua
Pubblicato
2019
Rilegatura
(In brossura),
Condizioni del libro
In ottime condizioni
Prezzo
18,39 €

Metodi di pagamento

Ancora nessuna valutazione.

Titolo
Revelaţii ale Conştiinţei
Lingua
Rumeno
Editore
Papyrus
Pubblicato
2019
Formato
In brossura
ISBN10
6068329720
ISBN13
9786068329727
Serie
Tag
Descrizione