Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le-am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani. Momentele în care am descoperit un adevăr, intervalele în care am învăţat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare dată ceva şi profilului meu public. Tot ceea ce am dobândit şi tot ceea ce am înţeles de-a lungul unei vieţi cu destul de multe împliniri a lucrat în sprijinul profesionistului care am vrut să ajung. Viaţa mea privată a fost, pentru cei mai mulţi, invizibilă. De fapt, ca orice om, mi-am folosit în public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros în viaţa simplă, de zi cu zi: calmul, discreţia, înţelegerea. Au fost bunuri preţioase, pe care am vrut să le protejez ca să le pot cultiva în continuare. Nu cred că, dezvăluindu-le sursa, le pun în pericol.
Klaus Iohannis Libri
Klaus Iohannis è un politico rumeno che è diventato il quinto presidente della Romania. Prima di entrare in politica, ha avuto una carriera come insegnante di fisica e ispettore scolastico. Il suo percorso politico ha incluso ruoli di leadership sia nel Partito Nazionale Liberale che nel Forum Democratico dei Tedeschi in Romania. Il suo background accademico e nel servizio pubblico ha plasmato il suo approccio alla leadership nazionale.

