Am scris această carte, nedorind să iau cu mine în eternitate amintirile din deportare pe care am vrut să le afle şi cei care nu le-au trăit şi nu le vor cunoaşte, din fericire, decât din cărţi.În final, am simţit că m-am purificat, lăsând în urmă spaimele, angoasele, teama de Securitate şi am devenit, din nou, asemenea copilului pur, care a plecat în lume cu sufletul curat, nemaculat de ororile unei lumi nedrepte şi neiertătoare.Fără ura şi fără spaimele ce m-au însoţit o viaţă întreagă, mă simt liberă şi capabilă să pot ierta pe toţi cei care au trimis pe Golgota deportării 823 de oameni, bătrâni şi copii, femei şi bărbaţi, familii sau jumătăţi de familii, spre a ispăşi o vină inexistentă în faţa lui DumnezeuFie ca şi Acesta să-i poată ierta!Lăcrămioara Stoenescu
Lăcrămioara Stoenescu Libri
